Vise descusute

Innerpartsystem - This empty love
Asculta mai multe audio Muzica »

Utilizarea a aproape oricărui drog poate deveni excesivă si compulsivă (COMPULSIÚNE s. f. tip de conduită în care individul se simte constrâns a acţiona sub efectul unei forţe interne obsesionale, ameninţat de angoasă, de culpabilitate). Nu numar mic de droguri provoaca o dependenta ce se dezvoltă rapid si puternic pe cand altele au un factor de risc scăzut. Termenul de adicţie :

 „desemnează situaţia în care se află o persoană la care dependenţa de un drog a devenit atât de puternică, încât continuarea consumului provoacă daune atât persoanei în cauză, cât şi celor din jurul său. Termenul „adicţie” este de obicei folosit pentru a desemna dependenţa de droguri, însă poate fi aplicat şi cu referire la comportamentele compulsive – cum ar fi jocurile de noroc, bulimia, sexualitatea exagerată, munca sau sportul practicate în exces. În asemenea situaţii persoana pierde controlul propriei vieţi şi se lasă purtată de compulsia de a consuma sau practica un comportament care devine dominant şi prioritar faţă de toate celelalte comportamente.”

 va fi inlocuit in cazul ketaminei cu acela de “dependeţă”:

 “stare de intoxicaţie cronică rezultând din absorbţia repetată a unui drog sau medicament şi care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbţie.”

 Deoarece se potriveşte mult mai bine contextului actual. Ketamina este auto-injectată in mod repetat de animale daca acestora le stă in putinţă si sunt dovezi clare de toleranţă si dependenţă in asceste studii.

Care este riscul “executive ego”-ului să piardă controlul asupra persoanei in urma consumului de „special K” ?

“Aş estima ca mai mult din jumatate din cei care au incercat si s-au bucurat de efectele K-ului s-au implicat intr-o capcană a uzului repetat.. in majoritatea cazurilor sindromul le de-structurează si dezorganizează sau chiar le ameninţă vieţile..”

Rameses Sputz (High Times 1989)

 Dependeţa îi poate lua prin surprindere pe cei ce fac parte din mişcarea New Age. Ketamina este considerata de multe ori ca fiind primul psihedelic ce poate creea dependenţă. Dezvoltarea comportamentelor considerate ca fiind de “drogaţi/narcomani/toxicomani( LoL)” poate fi o experientă nouă pentru aceşti oameni, si un mod de a trăi foarte diferit decat cel pe care îl aşteptau. Aceste comportamente includ “promisiunea de nu mai folosi nimic pentru o perioada de timp , poate chiar niciodata” si incapacitatea de a se ţine de cuvânt (câteodată răzgândindu-se chiar in aceeaşi seară) , negarea in faţa celorlalţi apropo de consumul de K si continuarea utilizării in pofida daunelor ce pot apărea.

“Adicţia” a devenit un termen peiorativ si utilizatorii îl resping din prima, preferând expresii de genul “capcana folosirii repetate”(Lilly). Totuşi aceşti termeni ca “seducţia K-ului” şi  “agentul moleculei” mută responsabilitatea pe substanţă. Astfel este vina drogului şi nu a persoanei care este desigur neajutorată in fata acestei molecule seducătoare.

Deşi nu exista acel sevraj urmatoarele trăsături sunt prezente:

1) O dorinţă foarte puternică de a folosi substanţă cu greutăţi in a controla dozajul si dăţile in care a fost folosit 2) Toleranţa  3) Utilizarea ei poate lua priorităţi superioare altora care odinioara aveau o valoare indisputabilă 4) Neglijarea altor surse de plăcere 5) Din ce in ce mai mult efort in a lua,a observa,a vorbi si a se gândi la substanţă 6) Certuri dese legate de utilizarea K-ului 7) În ciuda daunelor evidente (probleme de memorie, relaăţionarea cu alţi oameni, etc) 8) Existenţa unei perioade “pe sec” urmată de folosirea necontrolată de cantitaţi uriaşe de anestezic. etc.

O persoane se poate abţine dar nu poate deveni niciodata moderată. O schimbare de la prizare la injectare este legată si de cantitaţi utiliate mai mari, precum si legată de schimbarea de la injecţii IM la cele IV. Riscul de răni si compulsivitate creşte dramatic odata cu modificarea metodei de administrare.

Efectuarea unei acţiuni plăcute si interesante conduce la dorinţa de a o repeta. Călatoriile psihedelice mai pot avea loc pana la un anumit puct dar devin mult mai dificil de amintit. Pentru observator , un utilizator care a folosit K-ul o perioada indelungată poate parea inplicat in ‘tripuri’ puternice deşi nici măcar ei inşişi nu işi mai aduc aminte de acestea după revenire, revenire ce are loc mult mai curând. Mărirea dozei conduce la eşecul de a “aprinde becul” şi poate avea chiar un efect opus. Toleranţa poate atinge niveluri extrem de ridicate. O doză ce ar incapacita un user nou , poate aduce un “veteran” înapoi în câteva minute. Toleranţa la K creste la a 13-a utilizare cu aproximativ 250%.

O pauză de câteva zile nu restaurează  toleranţa efectelor psihedelice. Situaţia “fara cale de întoarcere se aplică la o multitudine de droguri.(heroină, mdma). Dupa ani de “stat pe sec” experienţa poate fi similară mai degrabă ultimei încercări decât a primei. Se pare ca aceste senzaţii nu pot fi recuperate niciodata , schimbarea este persistentă si are baze si mentale si fizice.

 Aspectul mental al toleranţei este mecanismul de auto-apărare în care mintea spune “de ajuns!”. Nu este gata sa “viziteze acel loc din nou” si acţionează in aşa fel incât să suprime efectele ce faceau atractiv drogul. De multe ori efectul extrem asupră minţii implică o toleranţă ce se dezvoltă foarte repede. Ca si LSD-ul ketamina poate produce toleranţă aproape imediat.

Toleranţa mentala poate fi văzută ca acţiunea utilizatorului care atacă in mod repetat ego-ul , acesta nedorind să treacă prin aceea “dizolvare”. Mecanismele subconştiente dezarmează drogul de cele mai atractive trăsături. Efectul final conduce la o bătălie între diverse forţe in direcţii diferite. In anumiţi utilizatori autoconservarea caştigă. Ei nu mai folosesc drogul deoarece nu mai este interesant. În alţi utilizatori plăcerile de bază au o finalitate bruscă si dozele incep să crească.

Toleranţa fizică include modificări la nivel cerebral implicând sistemul dopaminergic si serotonergic.

 Deci concluzionând toleranţa mentală şi fizică conduce majoritatea utilizatorilor la sistarea consumului când “magia a dispărut”, pe când o minoritate continuă cu mărirea dozelor incercând in van sa deschidă uşile disocierii.

 

***

 

 Încep să-mi dau seama ce puţine mi-au rămas de spus, ideile , vorbele , toate dizolvate in cotidian sau înăbuşite de o traire in contrariu. Am păşit recent în no man’s land-ul personal , arid şi lipsit de luciditatea-mi proprie. Formele s-au topit după bunul plac lăsând în urmă un val ce a şters bucată cu bucată ce numeai/numeam odinioară trecut. Cu pedala de acceleraţie la podea te poti trezi târziu, mai precis în târziu.

 Acul în pricipiu presupune o dualitate explicată freudian. Odată poate fi considerat un act de dragoste, erotic si sacru, pe care o persoană il consumă in intimitate cu ea însăşi. Pielea cedând forţat,penetrarea ritualică, presiunea din urma compresiei şi în final descărcarea lentă/senzuală , toate reprezintă placeri egoiste ce se consumă in cercul strâmt al propriei persoane. Pe de altă parte , el duce in mod vădit la un sens mistic şi masochist in care îţi subjugi trupul si ego-ul unei penitenţe de multe ori nemeritate. Dualitatea trebuie menţinută in echilibru, si echilibrul trebuie menţinut in dualitate.Atât.

 Şi în târziul minţii tale, se presupune că intr-o clipă, luciditatea si o efemeră obiectivitate te-ar îmbrăţişa patetic. Ţi-ar ridica vălul de pe ochi şi te-ar alinta. Ţi-ar indica, cu un deget strâmb drumul fost-drept. Şi in cea mai dulce clipă, atunci când crezi că sub tine zace acelaşi castel de cărţi, dama de pică se prabuşeşte din buzunarul de la piept. Râzi, pentru ca ştii, că de mult ai uitat de ea;

 Cum nu toate dorinţele se pierd in vidul neurotransmiţătorilor de mult secaţi, ecoul ei revebrează tainic in cele mai ascunse ganduri vii. Te simt ca un fulg ce atârnă greu de iris, mustind a lacrimi si braţări din oase sparte, la fel de fragilă, precum oglinda reflectă surd o secundă suspendată. Şi nu sunt eu acum ce-ţi cântă pixelat şi orb, ci e suflul meu ce rătăceşte încă-n a sa minte rătăcită.